Salutare!
Săptămâna aceasta m-am gândit să îți recomand o carte care tratează un diagnostic din logopedie și despre care nu găsim mereu resurse.
Este vorba despre “Să înțelegem bâlbâiala” scrisă de Betiana Cioacă.
Cred că sunt puțini logopezi care să nu cunoască munca d-nei Cioacă în acest domeniu.
Pe principiul esențele bune se țin în recipiente mici, cartea prezintă succint:
• definția bâlbâielii
• simptomatologia
• exerciții de respirație pentru copii și adulți
• psihoterapia în balbism
• jocul ca abordare terapeutică
• 9 strategii pentru reabilitarea fluenței verbale
Este, cum spuneam, o carte condensată cu informații esențiale de ținut la îndemână pentru inspirație dar și cu recomandări de resurse bibliografice privind această temă.
Eu am cumpărat cartea de la autoare acum doi ani și nu stiu dacă are sau nu stocuri din ea.
Spor la citit si revin și martea viitoare cu încă o recomandare!
Georgiana